Autentificare

Comunicate de presă ale primăriei Călimănești

La 20 mai 1388, marele voievod Mircea cel Bătrân consemna pentru prima dată numele Călimăneștiului într-un document oficial. De atunci și până astăzi, 638 de ani au așezat peste acest loc oameni, întâmplări, destine și pagini de istorie.

Călimăneștiul a devenit cunoscut prin resursele sale naturale, prin istoria sa balneară și monahală, prin oameni din cele mai diverse domenii de activitate care și-au legat numele de identitatea și evoluția acestui oraș.

Sărbătoarea orașului este un prilej de recunoștință față de trecut și față de toți cei care, generație după generație, au fost parte din devenirea acestei comunități.

Cu prilejul împlinirii a 638 de ani de atestare documentară, Primăria orașului Călimănești și Consiliul Local vă invită miercuri, 20 mai 2026, la manifestările dedicate acestei aniversări.

PROGRAM

Ora 9:00 – Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”

* Ședința festivă a Consiliului Local

* Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al orașului domnului Aurel Berbece

* Premierea elevilor cu rezultate deosebite

* Expoziție de pictură:

„Călimănești în pictura artiștilor contemporani”

* Momente artistice dedicate sărbătorii orașului

Ora 11:30 – Mănăstirea Cozia

* Te Deum aniversar

* Festivitatea de acordare a Diplomelor de fidelitate familiilor care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie

La mulți ani, CĂLIMĂNEȘTI!


Articole importante din această categorie