Autentificare

Informații de actualitate

Știri din activitatea orașului Călimănești

În ziua de 19.03.2025, între orele 11:00 și 11:30, în oraşul Călimăneşti se va organiza şi desfăşura sub conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea şi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă un exerciţiu de alarmare publică în caz de inundaţii.

Exerciţiul are ca scop verificarea măsurilor de protecţie ce se iau pentru protejarea populaţiei, salariaţilor, bunurilor materiale şi culturale, atât în cazul unor inundaţii cât şi în cazul producerii altor situaţii de urgenţă.

Exerciţiul urmăreşte verificarea capacităţii de organizare şi conducere a autorităţilor administraţiei publice locale,a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, a serviciilor de urgenţă profesioniste şi voluntare şi pregătirea populaţiei în cazul producerii unor astfel de situaţii.

Activitatea se desfăşoară în zona centrală a oraşului şi în perimetrul Şcolii din Deal, pentru care rugăm populaţia să evite pe cât posibil această zonă.

Pentru cunoaşterea activităţilor ce se execută în cazul conflictelor militare sau producerii unor dezastre, apelaţi la organele locale şi respectaţi recomandările acestora.

R E Ţ I N E Ţ I !

Un factor important în asigurarea protecţiei îl constituie cunoaşterea măsurilor de protecţie civilă, a regulilor de comportare, păstrarea calmului în astfel de situaţii şi grija de a o transmite şi celor din jur.

VĂ  MULŢUMIM PENTRU ÎNŢELEGERE !


Articole importante din această categorie